Tăietorii de lemne își ascut topoarele pentru Campionatul Național din iunie

Redactor:
Daniel Remes
Tăietorii de lemne își ascut topoarele pentru Campionatul Național din iunie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tăietorii de Lemne au început antrenamentele pentru Campionatul Național – STIHL Timbersports, care va avea loc în iunie. După această competiție, cei mai buni atleți vor forma lotul României care va reprezenta țara noastră la modialele din septembrie de la Lillehammer, Norvegia.

Antrenamentele se desfășoară sub forma unor tabere unde sunt aduși antrenori internaționali consacrați cum este multiplul campion german Dirk Braun și organizatorul de campionate mondiale, olandezul Bart Jansen. Până în prezent românii au mai organizat în luna martie o tabără de pregătire la Gilău, dar și una internațională, în Austria, în februarie. Următorul antrenament colectiv are loc la Gilău în acest week-end. Până la Campionatul Național din iunie vor mai fi organizate două tabere de pregătire, cea de-a doua desfășurându-se în comun cu loturile Ungariei și Austriei.

Probele de concurs la care se pregătesc participanții din tabăra de la Gilău sunt: Tăierea cu joagărul, Tăierea orizontală, Tăierea cu motoferastrăul STIHL MS660, Tăierea verticală și Tăierea la înălțime. Pe lângă aceste probe sportivii se vor antrena pentru tăierea cu așa-numitul „Hot saw”, un super motoferăstrău care are puterea unui autovehicul și este manevrat de un singur om. Cu 60 de cai putere și o viteză a lanțului de 240 km/h, super motoferăstrăul taie trei felii dintr-un buștean în mai puțin de 8 secunde.

„Organizarea acestor tabere de pregătire mai are o semnificație importantă în afară de cea competițională. Aceste evenimente fac parte din demersurile pe care noi le-am demarat de anul trecut pentru auditarea și declararea de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a acestei discipline ca sport – Sportul Tăietorilor de Lemne. La nivel național avem deja înființate 3 cluburi, în Bihor la Săcuieni, Cluj la Gilău și în Arad. Noi vom continua să investim în dezvoltarea STIHL Timbersports, fiind puternic încurajați de rezultatele sportivilor noștri mai ales pe plan internațional”, declară Ioan Mezei, director general STIHL România.

După al doilea an de participare la Campionatul Mondial STIHL Timbersports Series, echipa României s-a poziționat anul trecut pe locul 15, în clasamentul general, concurând cu echipe care au între 10 și 15 ani de experiență. La aceeași grupă valorică românii au fost cei mai buni, surclasând echipele Ungariei, Irlandei, Italiei, Norvegiei și Danemarcei.

Pe primele trei locuri la nivel mondial se situează Australia, Noua Zeelandă și SUA. Țara noastră a fost reprezentată de o echipă formată din patru concurenți plus o rezervă. Aceștia sunt Botond Nagy (36 de ani), care este și campion național la STIHL Timbersports, Dan Petrescu (27 de ani, vicecampion național), Nicolae Nyamcsuk (32 de ani), Constantin Pleș (30 de ani) și Csongor Nagy – rezervă (24 de ani).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×